REGULAMENT PENTRU ORGANIZAREA ALEGERILOR

ORGANELOR DE CONDUCERE ALE FILIALEI IAȘI A CASEI DE ASIGURĂRI A AVOCAȚILOR DIN ROMÂNIA

I. DATA, ORA ȘI LOCUL ALEGERILOR

Alegerile vor avea loc la data și la ora stabilite pentru Adunarea Generală a Baroului Iași, respectiv 6 martie 2025, (data primei convocări) sau 18 martie 2025 (în eventualitatea în care la prima convocare nu se realizează cvorumul prevăzut de lege).


II. DREPTUL DE A PARTICIPA LA ADUNAREA GENERALĂ

(1) Potrivit dispozițiilor art 68 alin. 1 coroborat cu art 58 alin. 1 din Statutul CAA, au dreptul de a participa la adunarea generală și de a-și exercita dreptul de vot avocații cu drept de exercitare a profesiei, înscriși în Baroul Iași, avocații titulari ai altor prestații de asigurări sociale, în condițiile legii, pe perioada cât beneficiază de acestea, avocații pensionari și urmașii avocaților cu drepturi proprii de pensie.

(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) prezența la adunarea generală este obligatorie.


III. MANDATE (FUNCȚII) ȘI DEPUNEREA CANDIDATURILOR

1. Condiții generale

(1) Potrivit art. 69 lit d și art. 70 din Statutul CAA , mandatele (funcțiile) pentru care se organizează alegeri în adunarea generală sunt:

- 5 membri în Consiliul de administrație al Filialei Casei de Asigurări a Avocaților din România Iași, din care un membru trebuie să fe pensionar al sistemului de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților;

- 3 membrii supleanți pentru Consiliul de administrație al Filialei Casei de Asigurări a Avocaților din România Iași, dintre care doi avocați în activitate și un avocat pensionar;

(2) Își vor putea depune candidatura pentru mandatele prevăzute la alin. (1) membrii Filialei CAA Iași care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat, Legea nr. 72/2016, Statutul CAA și prezentul Regulament.

2. Termenul de depunere a candidaturilor

Membrii care vor dori să candideze pentru mandatele prevăzute la cap. III art. 1, își vor depune în scris candidatura Ia secretariatul Filialei CAAR Iași în perioada 17-20 februarie 2025, în intervalul orar 8-15, sub sancțiunea neluării în considerare a acesteia.

3. Multipla candidatură

Membrii își vor putea depune candidatura doar pentru mandatul de membru în Consiliul de administrație al Filialei Iași a CAA, membrii supleanți urmând să se stabilească în ordinea voturilor primite și în condițiile prevăzute de Statutul CAA, respectiv doi avocați în activitate și un avocat pensionar.

4. Afișarea listei de candidaturi

(1) Lista candidaturilor depuse va fi afișată la secretariatul Baroului Iași, al Filialei Iași a CAA și Ia garderoba avocaților din Palatul de Justiție, cu 10 (zece) zile înainte de data programată pentru prima convocare a Adunării Generale, pe bază de proces-verbal de afișare înregistrat, precum și prin mijloace electronice pe site-ul Baroului Iași și Filialei CAAR Iași.

(2) Anunțul de publicare a candidaturilor va conține și data limită de formulare și înregistrare la secretariatul Filialei Iași a CAA a eventualelor contestații.

5. Exercitarea dreptului Ia contestare a candidaturilor

(1) Sub sancțiunea decăderii din termen, orice membru al Filialei Iasi va putea formula contestație față de candidaturile depuse conform listei prevăzute la art 4, alin. 1, în termen de 3 zile de la data afișării acesteia.

(2) Contestația va trebui înregistrată la secretariatul Filialei Iasi a CAA în termenul de la aliniatul 1, sub sancțiunea neluării în considerare.

(3) Contestațiile vor putea privi doar aspectele referitoare Ia îndeplinirea de către candidați a condițiilor prevăzute de Legea nr. 51/1995, de Statutul profesiei de avocat, de Legea nr. 72/2016, de Statutul CAA și de prevederile prezentului Regulament.

6. Soluționarea contestațiilor, verificarea și afișarea listei definitive a candidaților

Consiliul Filialei Iași a CAA va verifica îndeplinirea condițiilor de eligibilitate de către candidați, și va soluționa contestațiile ivite, urmând a afișa lista definitivă a candidaților cu cel puțin 3 (trei) zile înainte de data primei Adunări Generale, la secretariatul Baroului Iași, a Filialei Iași a CAA și la garderoba avocaților din sediul Palatului de Justiție.


IV. CONDIȚII DE ELIGIBILITATE PENTRU MANDATELE (FUNCȚIILE) ALESE DE ADUNAREA GENERALĂ A FILIALEI IAȘI A CAA

1. Condiții de eligibilitate a membrilor în Consiliul de administrație al Filialei Iași a CAA

(1) Consiliului de Administrație al Filialei Iasi a CAA, în conformitate cu dispozitiile legale, se va alege dintre avocații cu o vechime neîntreruptă în profesie de minim 8 ani în calitate de avocați definitivi și dintre pensionarii sistemului propriu de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților.

(2) Nu pot fi aleși în Consiliul de Administrație al Filialei Iasi a CAA avocații suspendați din profesie.

(3) Nu pot fi aleși în Consiliul de Administrație al Filialei Iași a CAA avocații care au fost suspendați din profesie pentru motive imputabile lor în ultimii 3 ani.

(4) Nu pot fi aleși în Consiliul de Administrație al Filialei Iasi a CAA avocații care au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.

(5) Nu pot fi aleși și nu pot face parte din Consiliul de Administrație al Filialei Iași a CAA avocații care au datorii, care și-au depășit scadența privind taxele și contribuțiile stabilite pentru formarea bugetului U.N.B.R. și al baroului, precum și a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaților.

(6) Nu poate face parte din Consiliul de Administrație al Filialei Iași a CAA nici un membru al Consiliului Baroului Iași.

2. Alegerea supleanților

Odată cu alegerea membriilor Consiliului de administrație al Filialei Iasi a CAA, se aleg și trei membri supleanți, dintre care doi avocați în activitate și un avocat pensionar. Aceștia se vor stabili în ordinea voturilor primite, în continuarea membrilor aleși pentru Consiliul de administrație.


V. PROCEDURA EFECTIVĂ A ALEGERILOR

1. Buletinul de vot

(1) Buletinul de vot cuprinde numele candidaților, calitatea de pensionar (unde este cazul).

(2) Pe buletinele de vot numele candidaților validați vor fi înscrise și numerotate, unul sub altul, în ordine alfabetică.

2. Comisia de validare a rezultatelor alegerilor

(1) Comisie de validare a rezultatelor alegerilor va fi formată din 3 membrii din care se va alege 1 președinte și 2 membri care vor avea câte 1 vot egal, comisie care va avea ca atribuții și operațiunile de publicitate a rezultatului votului, înregistrarea contestațiilor și soluționarea eventualelor contestații.

(2) Președintele Comisiei va fi desemnat prin votul majorității simple a membrilor acesteia.

(3) După încheierea operațiunilor de votare și anularea buletinelor de vot nedistribuite, președintele Comisiei procedează la desigilarea urnelor de vot la care pot asista și reprezentanți ai candidaților.

(4) Numărarea voturilor și centralizarea rezultatelor se efectuează distinct pentru membrii Consiliului de Administrație și membrii supleanți.

(5) Buletinele de vot sunt manevrate exclusiv de către membrii Comisiei Electorale.

(6) Este interzis efectuarea oricărei mențiuni pe buletinele de vot de către Comisia Electorală;

(7) După înlăturarea oricăror neregularități, Comisia Electorală stabilește:
-numărul buletinelor de vot tipărite;
-numărul buletinelor de vot distribuite alegătorilor;
-numărul buletinelor de vot exprimate;
-numărul buletinelor de vot anulate sau nule;
-numărul voturilor pentru fiecare candidat;
-eventualele incidente sau contestații soluționate de Comisie în cursul votării.

(8) După centralizarea voturilor Comisia întocmește un proces-verbal de stabilire a rezultatului alegerilor.

(9) Președintele Comisiei va preda la Secretariatul Filialei procesul-verbal de stabilire a rezultatului alegerilor, buletinele de vot neutilizate, buletinele de vot valabil exprimate, buletinele de vot nule sau anulate.

3. Validarea rezultatelor alegerilor

(1) După numărarea, validarea și centralizarea tuturor buletinelor, vor fi declarați câștigători cei care întrunesc cele mai multe voturi pentru mandatul de membru în Consiliul de Administrație al Filialei Iasi a CAA și, respectiv, pentru membrii supleanți, conform celor de mai jos.

(2) În situația în care candidații au obținut un număr egal de voturi, iar datorită acestui fapt nu se poate realiza departajarea pentru acel mandat, se organizează un tur suplimentar de alegeri.

(3) În cazul în care candidatul a obținut mandatul eligibil de membru în Consiliul de Administrație al Filialei Iasi a CAA, iar începând cu momentul validării alegerilor și până la expirarea mandatului, mandatul încetează, indiferent de motiv, va fi validat mandatul candidatului aflat următorul loc din lista.

(4) Următorii trei candidați în ordinea voturilor primite (dar ținând cont de prevederile Statutului CAA conform cărora unui dintre ei trebuie să fie pensionar) vor fi declarați consilieri supleanți.


VI. PĂSTRAREA BULETINELOR DE VOT Șl A PROCESELOR-VERBALE ALE ADUNĂRII GENERALE

Consiliul de administrație al Filialei Iași a CAA este obligat să păstreze buletinele și rezultatele votului așa cum au fost acestea semnate și validate de către Comisia de Electorală timp de 3 (tei) luni de la data validării rezultatelor alegerilor, conform Nomenclatorului Arhivistic.


VII. DISPOZIȚII FINALE

Prezentul Regulament conține 7 (șapte) capitole și a fost adoptat în ședința Consiliului de administrație al Filialei Iași a CAA din data de 07.02.2028.



CONSIULIUL Filialei Casei de Asigurări a Avocaților din România Iași
prin PREȘEDINTE av. COSTIN VLADIMIR